Tip Transfer
1. Transfer date către un alt serviciu de hosting, în contul altui client ROMARG
Spre exemplu, transferul datelor aflate la nivelul unui pachet EntryPlus la nivelul unui pachet StartPlus regăsit în contul unui client diferit ROMARG. Procedura este valabilă pentru orice tip de serviciu (cu administrare ROMARG) deținut de clienți.
Este necesară transmiterea, din partea ambilor titulari ai serviciului, de pe adresele autorizate, câte un email către transfers@romarg.com. Solicitările trebuie să conțină acordul de cedare, respectiv de preluare a datelor dorite.
2. Transfer date de pe un serviciu de hosting pe altul, în conturi diferite ale aceluiași client
Spre exemplu, transferul datelor regăsite la nivelul unui pachet EntryPlus la nivelul unui server VPS cu administrare regăsit într-un cont diferit al aceluiași client. Procedura este valabilă pentru orice tip de serviciu (cu administrare ROMARG) deținut de client.
În cazul în care adresa de email autorizată este asociată ambelor conturi în care se regăsesc serviciile, este necesară trimiterea unei singure solicitări către transfers@romarg.com în care se indică ce date se doresc a fi transferate.
Dacă adresele de email sunt diferite, este necesar să recepționăm două solicitări, la transfers@romarg.com una de solicitare a transferului și cealaltă de confirmare, de pe adresele autorizate.
3. Transfer către un nou serviciu, achiziționat de același client
Spre exemplu, un client care utilizează deja un server RMGP-3 cu administrare dorește transferul datelor regăsite într-un cont cPanel, la nivelul unui nou serviciu, de tip EntryPlus. Procedura este valabilă pentru orice tip de serviciu (cu administrare ROMARG) deținut de client.
În acest caz, este necesară depunerea comenzii pentru pachetul dorit, achitarea proformei generate și trimiterea unui email către transfers@romarg.com de pe adresa asociată contului cu solicitarea de transfer.
În situația în care serviciul nou se va regăsi într-un alt cont, cu o adresă de email diferită, este necesară recepționarea a două solicitări, de pe cele două adrese.