Pentru majoritatea paginilor web din ziua de astăzi este necesară o bază de date. Pentru a o putea crea și administra puteți folosi funcțiile din MySQL Databases din cPanel.
Pentru a accesa această secțiune, conectați-vă la cPanel și mergeți la MySQL Databases.
Pasul 1: Cum creez o baza de date nouă:
Odată conectat în MySQL Databases veți vedea opțiunea Create New Database. Este suficient să introduceți numele bazei de date și să dați Create Database.
Pasul 2: Cum creez un utilizator pentru baza de date:
În partea de jos a ferestrei veți vedea opțiunea Add New User. Aici trebuie introdus numele de utilizator și parola. Puteți genera în mod automat o parolă prin apăsarea butonului Password Generator, asigurați-vă că ați copiat parola și apoi bifați opțiunea care confirmă copierea parolei.
Tot ce rămâne de făcut este să apăsați butonul Create User:
Pasul 3: Alocare utilizator la baza de date:
Selectați baza de date și utilizatorul și apoi Add:
În următoarea fereastră dați privilegii utilizatorului pe baza de date prin selectarea tuturor opțiunilor sau a opțiunilor dorite și apoi faceți click pe Make Changes.
Gata, aveți o bază de date cu utilizator alocat pe ea.
Modify Databases
Aici aveți 2 opțiuni: verificare baza de date și reparare baza de date.
1. Verificare baza de date - Check Database: doar selectați baza de date și apăsați Check Database.
2. Reparare baza de date - Repair Database: în cazul în care verificarea a semnalat anomalii puteți repara baza de date de aici; selectați baza de date din listă și apăsați Repair Database.
Current Databases
Aici aveți opțiunile disponibile în ceea ce privește modificările ce pot fi făcute pe baze de date existente.
- ștergere nume utilizator de pe baza de date;
- redenumire bază de date;
- ștergere bază de date.
Current Users
Din această secțiune puteți aduce modificări utilizatorului unei baze de date:
- schimbare parolă;
- schimbare nume utilizator;
- ștergere utilizator.
În cazul în care aveți nevoie de asistență suplimentară, echipa ROMARG vă stă la dispoziție prin email la adresa support@romarg.com.