Skip to main content

Editare zona DNS din Zone Editor - cPanel - Knowledgebase / Software Servere / cPanel - Centrul Support

Editare zona DNS din Zone Editor - cPanel

Authors list

După cum știm cu toții, un domeniu nu poate funcționa fără o zonă DNS. Deși, la adăugarea unui domeniu pe server se creează o zonă DNS default, aceasta trebuie uneori modificată.

În cele ce urmează vă vom explica pas cu pas funcțiile acestei interfețe. Pentru a accesa zona autentificați-vă în contul cPanel și navigați la Domains >> Zone Editor.

zone_editor.png

Această interfață vă permite adăugarea ușoară și rapidă a 3 tipuri de intrări (cele mai comune) în zona DNS, adică A, CNAME și MX. Pentru a adăuga o intrare, faceți click pe tipul de înregistrare pe care doriți să o adăugați și introduceți datele necesare, apoi faceți click pe butonul Add.

 zoneedit2.png

O interfață mai complexă poate fi găsită dacă mergem sub Manage, această opțiune se găsește în dreptul fiecărui domeniu adăugat pe contul dumneavoastră.

zoneedit1.png

Sunt câteva tipuri de intrări în zona DNS mai comune, acestea sunt:

- A - asociază numele de domeniu cu o adresă IP; de exemplu romarg.ro are asociată adresa IP 89.42.217.196;

- CNAME - definește aliasuri prin asocierea unui domeniu cu un altul; poate fi utilizat pentru definirea mai multor domenii fără a specifica de fiecare dată o adresă IP; de exemplu domeniu.ro directează către 89.42.217.196; putem adăuga un CNAME pentru mail.domeniu.ro la domeniu.ro;

Notă! Un CNAME nu poate fi adăugat pentru domeniu.ro direct, acesta trebuie să aibă un A record.  

- TXT - aceste intrări sunt de obicei DKIM și SPF, necesare pentru validarea email-urilor și combaterea spoofing-ului;

- MX - aceste intrări din zona DNS stabilesc ce server este responsabil cu primirea de emailuri pentru domeniul utilizat. 

 

Adăugare intrări DNS în cPanel 

Pasul 1: Din Manage mergeți la butonul +Add Record.

zoneedit3.png

Pasul 2: Introduceți informațiile necesare:

În primul câmp adăugați numele intrării (de exemplu domeniu.com sau subdomeniu);

TTL - poate rămâne standard în cazul în care nu aveți de adăugat intrări la care este specificat un alt termen;

Type - aici trebuie să selectați tipul de înregistrare ce trebuie adăugată (A, CNAME, TXT, MX);

Record - datele corespunzătoare intrării ce doriți să o adăugați; acest câmp se modifică în funcție de tipul de intrare ce doriți să adăugați; de exemplu, pentru un A record, introduceți adresa IP către care domeniul să directeze, la CNAME - domeniul către care trebuie să adăugați înregistrarea, la MX - mail.domeniu.com.

 zoneedit5.png

Pasul 3: Faceți click pe butonul Add Record.

Gata, intrarea dorită a fost adăugată.

 

Editarea intrărilor din zona DNS 

Pasul 1: Selectați domeniul dorit din lista disponibilă și faceți click pe Manage

zoneedit1.png

Pasul 2: În fereastra ce se deschide aveți disponibile intrările existente, iar în partea dreaptă a ferestrei sub coloana Actions aveți butonul Edit

zoneedit6_1.png

Adăugați modificările necesare. De aici puteți schimba chiar și tipul intrării, de la A de exemplu la CNAME.

zoneedit7_1.png

Pasul 3: Faceți click pe butonul Save Record.

 

Ștergerea intrărilor în zona DNS 

După ce ați ajuns la pagina de editare a zonei DNS conform instrucțiunilor de mai sus, dacă doriți să ștergeți o intrare în zona DNS este suficient să acționați butonul Delete din dreptul liniei ce trebuie ștearsă și confirmată modificarea. 

 zoneedit6_2.png

În cazul în care aveți nevoie de asistență suplimentară, echipa ROMARG vă stă la dispoziție prin email la adresa support@romarg.com.

Helpful Unhelpful

26 of 56 people found this page helpful